Parohia Cuvioasa Parascheva

Biserica a fost zidită din temelie de răposatul domn Io Pătrașcu Voevod ctitor așa cum se arată în „pisanie” în anul 1557. De fapt, Pătrașcu doar începe zidirea ctitoriei, fiindcă moare chiar în același an (26 decembrie 1557), fără să-și fi văzut strădania împlinită. O va desăvârși în anul1587, conform tradiției, Mihai, viitorul voievod, în vremea aceea bănișor de Severin, pentru ca episcopul Teofil I al Râmnicului să o sfințească în 1593. „Această sfântă și dumnezeiască biserică, unde se sfințește și se prăznuiește hramul sfintei Preacuvioasei Parascheva, care această biserică din temelie s-a zidit de răposatul domn Io Pătrașcu voevod, ctitori, ia după aceia trecând multă vreme și ajungând biserica la multă cădere, s-au boltit de iznoavă cu cheltuiala dumnealui jupân Iova, iar la leatul 1788 s-au mai stricat de răzmerița și s-au dres de enoriași și de dumnealui jupân Dumitrachi Ievoiu”[1]. Transformările din decursul secolelor i-au schimbat mult înfățișarea inițială, care se poate reconstitui cu aproximație, bazându-se pe ceea ce ni s-a păstrat. Biserica a fost zidită în formă de navă cu altar poligonal la exterior. Cu timpul, biserica se ruinase și a suferit multe modificări și adaosuri care i-au schimbat mult înfățișarea inițială. Biserica a fost lungită prin adăugarea mult mai târziu a unui pridvor închis și ca să i se păstreze proporția, zidirea a fost înălţată cu peste o jumătate de metru deasupra frumoaselor cornișe bizantine cu trei rânduri de cărămida zimțată. În secolul al XVIII-lea, după cum reiese din pomelnicul bisericii, au reparat-o neguțătorii chiproviceni. Bolta i-a făcut-o din iznoavă jupân Sava, turnul clopotniței jupân Ilie Mărețul, tinda de piatră jupân Iova, fiind ostenitor jupân Ion Iovipale. După răzmerița din 1738, fiind prădată și arsă cu foc, au reparat-o și înzestrat-o din nou neguțătorii chiproviceni. În anul 1790, Biserica a fost reparată de jupân Dumitrache Ievoiu cu toți neguțătorii companiei, în urma războiului din 1788 dintre turci și austrieci care aduseseră prăpădul pustiirii peste oraș. În anul 1844, biu-vel ceaușul Stere Iufea, al cărui portret este pictat în pronaosul bisericii la intrarea din partea dreaptă, a zugrăvit-o din nou și i-a făcut ferestrele. În anul 1849, i s-a făcut amvonul și turla clopotniței de către enoriași. În anii 1879-1880 s-a construit turla centrală și s-a zugrăvit cu cheltuiala credincioasei Marița Măldărescu. Conform inventarului din 1879, biserica din zid învelită cu tablă și cu șapte ferestre având giurgiuvelele înăuntru cu tocuri de lemn, la unele fiind și pervazuri de piatră în vergele de fier, alte două ferestre în sfântul altar. De asemenea, cu o ușa la intrare în Biserică în două lături, una spre cimitir făcută din nou, alta ce intră în pridvor vopsită peste tot, cu ronturi și geamuri deasupra. Biserica pardosită peste tot cu lespezi de piatră. Biserica avea deasupra două cruci, una deasupra Sfântului Altar, iar cealaltă pe clopotnița, ce este unită cu biserica. Sfântul Pristol este din piatră cu un picior nemișcat, având în spate o vergea de fier pentru candelă. Proscomidiarul de piatră era în ton cu catapeteasma din piatră zugrăvită, având deasupra o cruce de lemn. Transformările survenite în decursul secolelor i-au schimbat mult înfățișarea. Biserica a fost lungită prin adăugarea în secolul al XIX-lea a unui pridvor închis. Pentru ca să i se păstreze proporția, zidul a fost înălțat cu aproape un metru deasupra frumoaselor cornișe bizantine cu trei rânduri de cărămidă zimțată. S-a construit o turlă masivă peste naos și o clopotniță înaltă și greoaie peste pridvor, s-au schimbat unele ferestre, s-a deschis o ușa în partea de sud a altarului, s-au tencuit și s-au văruit fațadele. În structura actuală a bisericii se disting clar la exterior părțile adăugate, acoperite în întregime cu tencuială de zidărie de la început. Cu ocazia zidirii turlei Pantocratorului, s-a dărâmat și zidul despărțitor dintre naos şi pronaos pentru a se lărgi biserica.